Femicid
Poem de Ioana Dragomir
Ioana a recitat acest poem la Seara de Poveste din 23 februarie, de la Brașov. Nu are rost să detaliem aici cât de mult ne-a plăcut. Despre ea, Ioana spune că este om crescut la munte - bucuroasă când dansează, scrie și iubește, dar mai ales când ascultă oamenii și simte divinitatea din privirile lor atunci când sunt vulnerabili. Prin munca sa, spune uneori că are cel mai bun loc din sala cinematografică a existenței, de unde ascultă cu atenție povești despre iubire, frică, pierdere, violență și speranță. Acele povești care ne modelează felul în care ajungem să ne întâlnim unii cu alții.
Te rog, nu-mi spune mie că poate fi mai rău decât ce deja am trăit, că poate vine războiul și o să fie mult de suferit. Am trăit deja al treilea război mondial la 18 ani, când eram într-un apartament de bloc, prinsă între bătăi și-un geam. Să mă gândesc că vine războiul nu poate fi mai rău decât să-ți vezi mama bătută până la sânge, pe jos, de tatăl tău. În corp de femeie să trăiești e o suferință în acest stat-sat. Feminitatea nu vine doar cu opțiuni, ci și cu o sentință: obiect-adjudecat. În țara în care să fii bătută ca femeie, costă mai puțin decât o amendă pentru boxe date tare după ora zece. În lumea mea știam că, dacă plec de acasă, nu are cum să fie altundeva mai rece. Privește! Privește-mi ochii când îmi spui că nu te poți schimba. Fă-mă să vreau să-ți fiu salvatoare exact ca maica mea. Să mă simt bine doar că te porți cu mine ca tata. Iubit în timpul zilei, iar seara... în pat cu alta. Adu-mi și umple-mi golul de iubire, să simt iar același tipar: plăcere pentru creierul obișnuit cu spaima de acasă. Bărbatul e cel ce dă cu pumnul în masă, ca și tatăl tău model… Nu știa nici el să-ți iubească mama. Te comporți la fel. Mai știi când îți zicea? „Ai crescut băiatul tatii, hai să te învăț să fii bărbat! Nu te pune cu femeia, dă-i doar bani, e exponat. Nu-i arăta că îți pasă, nu îi da casă sau mașină. Fă-o umilă, dacă nu știe, învață ea să înghită! Că nu există femeie care să te vrea pentru ceea ce ești deja. Profită ele toate… mai dă-le-n ... mea.” Ah da? Hai să îți arăt cum se simte și de partea cealaltă Când ți se spune de mic copil că dacă arăți orice slăbiciune vei fi mâncat de haită Când nu știi niciodată dacă femeia te-a ales pentru bani sau cravată Cand ești respins de mii de ori și tot ce vrei E să te încrezi că vei fi cândva demn în ochii unei femei. Suntem crescuți sa bem pahar după pahar unul cu altul fără să spunem ce simțim Ne amorțim și ne speriem de ceea ce ne dorim Am vorbit cu-n tovarăș am aflat târziu, c-amandoi în vară am simțit că murim... Ne sunam și vorbeam doar de rave-uri și bani Și-abia la o beție ne-am spus că ne iubeam Vezi tu... înăuntru demult și-n noi zace-un gol profund fiindcă sinceri să fim nu cred că știm cum să iubim. Tot ce am văzut acasă a fost doar sacrificiu. - mamele noastre - iar tații... mai mult din oficiu. Cum să te iau în brațe atunci când îmi e greu? Când eu primeam palme Prometeu. Îmi pare rău, cred că și ție ți-a fost greu Știu că mi-ai zis că te-au bătut ai tăi, când ai ajuns atunci în ziua aia acas' de la liceu: „Te-a răsfățat mă-ta de plângi și ești prea slab, cine o să vrea așa bărbat?”, îți zicea Și știu că doar asta îți sună și-acum în cap Și de-asta când cer orice de la tine crezi că urmează să te atac, Ca și cum puștiu ăla e încă aici în cameră cu noi ca un strigoi ce crede că e slab dacă ar spune: „îmi pare rău, mi-e greu, am să schimb ce pot” Ce luptă de putere între două mărețe fortărețe la noi în bucătărie! Ce-ascund de fapt înăuntru, doi adolescenți speriați și-ndurerați, ce au nevoie de iubire.
Ioana Dragomir: În poezie, aceste realități devin limbaj și, pentru mine, poezia rămâne cea mai firească formă de așezare în trup a vieții. Textele mele explorează felul în care copilăria, familia, cultura și istoria personală lasă urme adânci în felul în care iubim, dar și cum trauma și rolurile de gen se transmit transgenerațional.
Poemul „Femicid” aduce împreună perspectiva femeii și a bărbatului crescuți în aceleași sisteme de duritate și tăcere și cum - de multe ori - părțile de copil și adolescent rămân la panoul de comandă în corpul de om mare, fără nici măcar să ne dăm seama. Prin scris și dorința de a pune aceste texte în scenă, caut să aduc „spatele cortinei” în față; acolo unde adevărurile despre familie, iubire și vulnerabilitate pot fi privite și vindecate împreună.
Următoarea ediție Seara de Poveste
Ne revedem în București lunea viitoare, pe 23 martie, într-o nouă locație - Manufaktura Tineretului. Tema este Nimeni ca ea și mai sunt câteva bilete disponibile, le găsești pe platforma iaBilet (categoria Early Bird expiră mâine, 17 martie).